Ce alimente să eviți când vrei să rămâi însărcinată
14 iunie 2023Cum poți să previi infecțiile urinare în sarcină
14 iunie 2023Unul din două cupluri nu reușesc să conceapă un copil din cauza faptului că ratează fereastra fertilă – acele câteva zile pe lună în care femeia poate rămâne însărcinată. Cea mai fertilă perioadă pentru o femeie este atunci când aceasta ovulează. Prin urmare, dacă știi când ești la ovulație, poți acționa pentru a rămâne însărcinată.
Este important, de asemenea, să înțelegi felul în care se produce ovulația și să recunoști, totodată, semnele prin care corpul îți transmite că e în faza optimă pentru concepție. Descoperă în acest articol cum să alegi momentul pentru contactul intim, ca BARZA să vină repede și sigur.
Ce este ovulația
Ovulația face parte din ciclul menstrual și marchează momentul în care ovulul matur este eliberat din ovar. După ce este eliberat, ovulul se deplasează în josul trompei uterine și rămâne acolo timp de 12 până la 24 de ore, unde poate fi sau nu fertilizat.
Șansa de a rămâne însărcinată este maximizată atunci când spermatozoizii sunt prezenți în trompele uterine la momentul ovulației. Dacă este fertilizat, ovulul migrează spre uter, unde se implantează pentru a dezvolta o sarcină. Dacă este lăsat nefertilizat, ovulul se dezintegrează, iar mucoasa uterului se scurge în timpul menstruației.
Când are loc ovulația: metoda de calcul
Un ciclu menstrual normal este cuprins între 28-30 de zile. Aceste zile sunt numerotate începând cu prima zi de menstruație a lunii curente și sfârșind cu prima zi a menstruației următoare. Singura perioadă care rămâne fixă în tot acest interval este cea a ovulației.
Dacă ai un ciclu menstrual de 28 de zile, scazi 14 zile. Acea a 14-a zi este ziua cea mai fertilă a lunii. Dacă ciclul menstrual este de 30 de zile, înseamnă că a 16-a zi este cea a ovulației, adică cea în care ai cele mai mare șanse să concepi un bebeluș.
Semne care indică ovulația
Principalul semn constă în creșterea și modificarea secrețiilor vaginale. Mucusul cervical capătă consistența albușului de ou crud, devenind clar și elastic, și creând, astfel, un mediu necesar pentru supraviețuirea și circulația spermatozoizilor.
Imediat după ovulație, nivelul de secreție scade, iar aceasta devine mai groasă, mai tulbure și mai puțin vizibilă. Printre semnele care indică ovulația se numără și:
- creșterea libidoului;
- sânii dureroși;
- durerea în zona lombară;
- crampele ascuțite, resimțite rar ca frecvență, în zona inferioară a abdomenului (însoțite, uneori, de greață);
- mirosul mult mai pronunțat al pielii;
- modificarea temperaturii bazale.
Cum depistezi perioada cea mai fertilă sigur, rapid și confortabil
Poate nu îți este la îndemână să îți urmărești temperatura bazală a corpului sau să îți monitorizezi mucusul cervical în fiecare zi, așa că Testele de ovulație Barza te pot ajuta să determini precis fereastra fertilă și să îți crești șansele de a rămâne însărcinată.
Prin autotestare, depistezi în cinci minute prezența hormonului luteinizat (LH) în urină și afli, astfel, perioada favorabilă concepției. Un rezultat pozitiv arată că ovulația se va produce în următoarele 24-48 ore.
Iar dacă rezultatul dorit întârzie să apară, poate este momentul să faci, împreună cu soțul tău, un test de fertilitate acasă.