Cat de devreme pot face un test de sarcina?

Fie că ai îndoieli în privința metodei contraceptive folosite sau îți dorești confirmarea că vei fi mămică;  nu trebuie să aștepți întârzierea menstruației sau apariția primelor semne ale sarcinii pentru a sti daca esti insarcinata.  Vrei sa fii sigură, în cel mai scurt timp posibil, dacă e da sau ba? Îți spune Barza!

Primul lucru de știut: Ce se întâmplă în corpul tău la instalarea sarcinii?

Hormonul hCG (gonadotropina corionică umană) sau, așa cum mai este cunoscut, hormonul de sarcina, este prezent în organism încă de la implantarea ovulului în uter; și continuă apoi sa fie secretat de placentă în timpul primelor luni de sarcină; având un rol important în dezvoltarea armonioasă a fătului. Prin urmare, hCG este “de vină” pentru o bună parte din stările și schimbările prin care trece o femeie pe durata sarcinii.
În mod normal, hCG își dublează concentrația într-un interval de 2-3 zile; și crește constant până ajunge la nivelul optim pentru dezvoltarea unei sarcini normale. Prin urmare, este bine de știut că un nivel sub 5 mIU/ml indică absența unei sarcini; în timp ce o concentratie de hCG de peste 10 mIU/ml indica clar prezenta sarcinii.

Poți afla cu 5 zile mai devreme dacă ești însărcinată

Atunci când este nerăbdătoare să afli dacă ești sau nu însărcinată, trebuie sa alegi un test de sarcina care depisteaza hormonul hCG imediat ce a atins concentratia de 10 mIU/ml. Atentie insa, majoritatea testelor de sarcina depisteaza un nivel de 25 mIU/ml, concentratie care este atinsa abia in prima zi de intarziere a ciclului menstrual.

Cutie test de sarcină BARZA ultrasensibil stilou față

Testul de sarcina Barza Ultrasensibil contine reactivi specifici pentru detectarea unui nivel foarte scazut de hCG în urină, de numai 10 mUI/ml, ceea ce face posibilă depistarea sarcinii cu 5 zile înainte de data preconizată a următoarei menstruații, cu o acuratete mai mare de 99%. Mai mult decât atât, poate depista înclusiv sarcina extrauterină.

Cum știu când pot face un test de sarcină Barza Ultrasensibil?

Barza știe că veștile importante nu suportă amânare. De aceea, pentru ca ție să-ți fie cât mai ușor, face Barza calculele pentru tine. În funcție de data la care a început ultimul tău ciclu menstrual și luând în calcul durata medie a ciclului tău, Calculatorul Barza îți spune care este ziua recomandata pentru testare și câte zile au mai rămas până atunci.

187 Comentarii pentru “Cat de devreme pot face un test de sarcina?”

  • Si adi spune:

    Buna,am fost in vacanta din aprilie pana la sfarsitul lui iunie. Cand am ajuns acasa am avut contact neprotejat. Adica asta se intampla pe data de 30. Pe data de 3 mia venit menstruatia ma ionut 3 zile normal am avut pe data de 17….iar acum pe data de 22 iulie mia venit iar care ma tinut o sapt. Problema este Ca eu ms simt rau am greturi. Pot fi grVida

  • Iuly spune:

    Îmi Răspunde și mie cineva va rog !!

  • Rusu Catalina spune:

    Buna seara,pe data de 19 prietenu meu s a terminat in mine,dupa o zi mi am facut test si mi a iesit negativ. Ciclul trebuia sa imi vina de o saptamana si 2 zile…
    Mi am facut si azi test(22.07) si tot negativ a iesit…mai trebuie sa astept pana la afirmatie probabil cate zile???

  • Iasmina spune:

    Buna.am 22 de ani si imi doresc foarte mult sa raman insarcinata eu cu sotul meu incercam de aproape 2 ani sa facem un bebe.luna asta menstruatia mea a intarziat 4 zile am facut un test de sarcina exact in ziua cand trebuia sa imi vina menstruatia dar a iesit negativ.am dureri abdominale ca atunci cand imi vine menstruatia am dureri de cap si sani ma dor cateodata sunt mereu obosita….intrebarea mea este.pot fi insarcinata si sa fi facut testul prea devreme?(testul nu l am facut de dimineata si nu am asteptat 5 minute cat scrie pe prospect)

Lasă un comentariu


Adresa de email este confidentială și nu va apărea pe site