Cat de devreme pot face un test de sarcina?

Fie că ai îndoieli în privința metodei contraceptive folosite sau îți dorești confirmarea că vei fi mămică;  nu trebuie să aștepți întârzierea menstruației sau apariția primelor semne ale sarcinii pentru a sti daca esti insarcinata.  Vrei sa fii sigură, în cel mai scurt timp posibil, dacă e da sau ba? Îți spune Barza!

Primul lucru de știut: Ce se întâmplă în corpul tău la instalarea sarcinii?

Hormonul hCG (gonadotropina corionică umană) sau, așa cum mai este cunoscut, hormonul de sarcina, este prezent în organism încă de la implantarea ovulului în uter; și continuă apoi sa fie secretat de placentă în timpul primelor luni de sarcină; având un rol important în dezvoltarea armonioasă a fătului. Prin urmare, hCG este “de vină” pentru o bună parte din stările și schimbările prin care trece o femeie pe durata sarcinii.
În mod normal, hCG își dublează concentrația într-un interval de 2-3 zile; și crește constant până ajunge la nivelul optim pentru dezvoltarea unei sarcini normale. Prin urmare, este bine de știut că un nivel sub 5 mIU/ml indică absența unei sarcini; în timp ce o concentratie de hCG de peste 10 mIU/ml indica clar prezenta sarcinii.

Poți afla cu 5 zile mai devreme dacă ești însărcinată

Atunci când este nerăbdătoare să afli dacă ești sau nu însărcinată, trebuie sa alegi un test de sarcina care depisteaza hormonul hCG imediat ce a atins concentratia de 10 mIU/ml. Atentie insa, majoritatea testelor de sarcina depisteaza un nivel de 25 mIU/ml, concentratie care este atinsa abia in prima zi de intarziere a ciclului menstrual.

Cutie test de sarcină BARZA ultrasensibil stilou față

Testul de sarcina Barza Ultrasensibil contine reactivi specifici pentru detectarea unui nivel foarte scazut de hCG în urină, de numai 10 mUI/ml, ceea ce face posibilă depistarea sarcinii cu 5 zile înainte de data preconizată a următoarei menstruații, cu o acuratete mai mare de 99%. Mai mult decât atât, poate depista înclusiv sarcina extrauterină.

Cum știu când pot face un test de sarcină Barza Ultrasensibil?

Barza știe că veștile importante nu suportă amânare. De aceea, pentru ca ție să-ți fie cât mai ușor, face Barza calculele pentru tine. În funcție de data la care a început ultimul tău ciclu menstrual și luând în calcul durata medie a ciclului tău, Calculatorul Barza îți spune care este ziua recomandata pentru testare și câte zile au mai rămas până atunci.

187 Comentarii pentru “Cat de devreme pot face un test de sarcina?”

  • Iuly spune:

    Buna ziua! Pe 2 Iulie mi-a venit menstruația,pe 6 Iulie am început folia de anticoncepționale după cele 7 zile de pauza, pe 11 Iulie am avut contact sexual și a doua zi seara am uitat sa iau pastila . Este posibil sa fi rămas însărcinată ?

  • Vali spune:

    Bună! De 2 zile mi s-a încheiat menstruatia. Este ok sa fac un test de sarcină la 2 zile după terminarea acestuia?

  • Cristina spune:

    Buna am o intrebare am avut contacte sexuale neprotejata nu am nici-o simptoma dar vreau sa trec un curs de lecuire in care trebue sa fiu increzuta ca nu sunt însărcinată peste cit timp pot face un test sa fie mai exact

  • daca am facut cu 7 zile inainte de menstruatie se poate vedea daca sunt insarcinata? spune:

    daca am facut cu 7 zile inainte de menstruatie pot vedea daca sun insarcinata?

  • Mihaela spune:

    Buna pe 24 mai am avut menstruație pana pe 29 am avut contact neprotejat in primele zile după ce mi-a trecut dar ai la o săptămâna jumate doua după . Exista riscul pentru bebe

  • Elena spune:

    Bună ziua.Mi-am făcut 2 teste de sarcină a 2 a zi după ce mi-a întârziat ciclul și au ieșit negative.Este prea devreme pentru a le face?Menționez că vreau un copil

  • Nix spune:

    Buna ziua, am facut astazi testul de sarcina, iar rezultatul a iesit pozitiv insa nu am asteptat de loc, imediat dupa ce am urinat nici nu am apucat sa pun capacul si au aparut cele doua liniute roz. Este valid sau trebuie sa il repet? Mentionez si ca pe bara unde trebuie sa urinezi era si un patratel albastru despre care nu am gasit nimic in prospect

  • Georgiana spune:

    Buna ziua ..am o intrebare eu si sotul meu ne dorim foarte mult un copil..acum o saptamana nu ne-am protejat deloc..vineri am sangerat foarte putin(culoare inchisa),iar acum ma doare burta,senzatia se simte exact ca atunci cand trebuia sa vina menstruatia..oare sunt insarcinata sau trebuie sa vina menstruatia?si cat timp trebuie sa astept sa fac un test de sarcina va multumesc frumos🤗

    • Antonia spune:

      Dragă Georgiana
      Dacă tu și soţul tău vă doriți un copil raportul sexual neprotejat e prima „regulă” de urmat, începând în etapa ovulaţiei până la sfârșitul acesteia. Dumnezeu să vă ajute și să vă dea sănătate!

    • Rusu Catalina spune:

      Același treburi si la mine! Confuza dar tot odata nerabdatoare ! 🤭

  • Delia2000 spune:

    Bună ziua. Mi a venit menstruație pe 21 mai. Ma ținut pana pe 25. Pe 1 iunie mi am început viata sexuala. Am avut contact neprotejat, nu sa terminat in mine. Pe 3 la fel.
    Exista șanse sa rămân însărcinată?

    • Delia2000 spune:

      Șanse sunt,dar probabil că nu atît de ridicate când are loc ejaculare in vagin.

  • Daniela spune:

    Buna! Am si eu o intrebare imi doresc foarte mult sa raman insarcinata de 3 sapt nu ma protejez deloc ziua fertila a fost pe 23 mai, cand pot face un test de sarcina?

  • Andreea spune:

    Citind o parte din comentarii, nu pot sa nu evidentiez necesitatea introducerii orelor de educație sexuală in liceu.
    Testele varza pe care le-am făcut până acum au fost precise, cu mențiunea

    • Andreea spune:

      Cu mențiunea că m-am informat înainte cu privire la termenul minim care trebuie sa treaca de la ovulatie/conceptie, pentru ca nu toate ovulam in ziua 14

  • ala spune:

    buna eu am avut ciclu pe 1 mai si incepind de pe 10 mai am avut contact sexual in fiecare zi,ciclu trebuia sa-mi vina pe 29 mai.eu pot face acum testul?

  • Adam bianca spune:

    Am avut ciclu pe 20 aprilie și trebuie sa îmi vina ciclu pe 18 mai și am făcut un test de sarcina pe 13 mai lam făcut prea repede pentru ca mi a ieșit negativ

  • Larisa spune:

    Buna ziua mia venit ciclu pe 21 aprilie si ma tinut aproximativ 5 zile si dupa o saptamana mia mai venit inca o data ciclul si mat tinut 3 zile au trecut 12 zile dela ultima menstruatie si am o stare naspa si simt ceve in corp si imi vine sa vomit simt un nod in gat am facut un test de sarcina digital si a iesit negativ un raspuns va rog

    • Alina claudia spune:

      Am avut ultimu ciclu pe 10 aprilie si ma tine 5 zile trebuia sa imi vina pe 9 10 mai dar nu mia venit am facut test pe 16 mai dar a aratat negativ.Eu am doua sarcini extrauterine pana acum una scoasa si alta provocata ciu metrotexat

    • Lovelygirl spune:

      Pai de exemplu dacă eu am avut un contact sexual ieri, azi nu pot sa fac un test de sarcina?

    • Claudius spune:

      In mod normal, ar trebui sa astepti pana in saptamana urmatoare celei in care asteptai in mod normal menstruatia, pentru a face un test de sarcina.
      Exemplu: daca menstruatia trebuia sa soseasca in data de 24 Mai testul de sarcina ar trebui facut incepand cu 2 Iunie, pentru un maxim de acuratete.

    • Daniela Dana spune:

      Buna, in data de 18 mai am avut contact sexual și întrebarea mea este: “ as putea sa fac deja un teste de sarcina?” Sau cât trebe sa astept pana când pot face un test?

    • Emilia spune:

      Bună seara,eu sunt in Wiena aici se găsește testul Barză?
      Dacă da sub ce denumire.
      Vă mulțumesc

    • admin spune:

      Buna ziua,
      Va multumim pentru intrebarea dvs. Testele Barza nu se gasesc pe teritoriul Austriei. Le puteti comanda si primi prin curier.

  • nadea bulban spune:

    am avut ciclul pe 13 aprilie.contact neprotejat am avut pe 5 mai.pot ramine insarcinata?ciclul este regulat,28-29 zile.

  • Gabriela spune:

    Buna am avut ciclu pe 22 aprilie..dupa 9 zilie de la ciclu am dureri de burta intepaturi ameteli grezuri am facut test pe 7 mai si mia esit negativo…oare la-m facut prea devreme ?

  • Zotinca Alexandra spune:

    In cat timp pot afla daca sunt gravida? Trebuia sa mi vina menstruatia pe 28 aprilie, mi a venit dar fara dureri, foarte putin si a doua zi s a oprit. Este posibil sa fii gravida?

    • Elena spune:

      Exact la fel am pățit. Mi-a venit pe 28 și a doua zi s-a oprit. Iar acum am 4 zile întârziere.

    • andreeap7 spune:

      Aceasta este primul semn specific unei sarcini. Se numește sângerarea de implantare sau nidatie. Așteptați o săptămână de la acel moment și faceți testul. Din punctul meu de vedere, acest semn este destul de clar că sunteți însărcinte, dar pentru a evita un rezultat fals, faceți testul la o săptămână după. 🙂

  • Elena spune:

    In data de 13 am avut un raport sexual fara sa ne protejam am facut test de 4 ori pana acum si mi-a iesit negativ credeti ca se poate sa raman gravidă imi doresc asa mult cand pit pace un test

  • Aurelia tolan spune:

    Buna mă numesc Aurelia am o nelămurire de câteva zile am inceput sa am anumite stări in corp pe care nu le-am mai avut niciodată mi s-au schimbat fotbal sânilor și mă dor foarte rău am greturi până în zona gâtului asemănătoare unor arsuri mă simt moleșită nu am o stare proasta mă puteți ajuta cu un sfat mulțumesc aștept răspunsul

    • Andrees spune:

      Buna eu nu am ciclul regulat mi-a antarziat 6 luni acum 2 săptămâni 3 zile la rand aveam ciclul doar când mă ștergeam și a 4 zi mi-a venit ciclul doar 1 zi, este posibila o sarcina, eu nu ma protejez de 2 anii ami doresc un bebe

  • Aurelia tolan spune:

    Vreau sa vă întreb mă simt rău de câteva zile foarte slăbită am dureri sub burta asemănătoare ciclului menstrual mia întârziat 1 săptămână și nu mi-a venit am stări așa ne moleșeală o greata care îmi vine până în gat nustiu sa explic mă simt foarte moale ar fi vorba de o sarcina ??

    • Alexandra spune:

      Buna seara, am și eu o nelămurire luna trecuta pe 7 iunie mia venit menstruația și ma ținut 7 zile. Luna aceasta mia venit soțul din delegație și mia întârziat menstruația 8 zile, am avut contact sexual neprotejat de câteva zile am arsuri la stomac grețuri oare oi fi rămas însărcinată? Aștept și eu un răspuns un sfat va rog

  • Andrea spune:

    Bună ziua în data de 5 Martie am avut menstruație care îmi vine la 28 de zile lună Aceasta nu mi-a venit e posibil sa fiu însărcinată test de sarcina nu am făcut mi-e frică că am mai avut 2 pierderi de sarcina și dacă puteți să mi recomandați ceva pt susținere în caz că sunt însărcinată dar ideea este că țin și Post și mă gândesc că poate și din cauza asta ar putea să mi întârzie ?

  • Lili spune:

    Bună ziua,am făcut ieri un test de sarcina,am 7 zile întârziere la ciclu,a ieșit o linie in dreptul C,azi dimineață m-am trezit cu crampe și dureri de ovare,dar ciclu nu apare.Se poate sa fi făcut testul mult prea devreme?

  • Ionela spune:

    Buna ziua! Am facut inseminare artificiala. Sunt in ziua 13 de la inseminare. Am facut 5 teste barza . Toate pozitive, dar a doua linie stearsa la toate . Exista posibilitatea unei erori? Deja m-am entuziazmat si sper sa nu fie in zadar. Mi se pare imposibil toate 5 sa dea gres. Ultimul facut azi e pe saptamani. Saptamana 1 a aparut sigur, dar tot sters. La restul se vad niste urme. Nu sunt linii clare. Mentionez faptul ca am facut testele corect. Data de inceput CM ar fi maxim 16. Vad ca multa lume scrie pe diverse site uri ca Barza da rezultate fals pozitive des. Sper sa nu fie si in cazul meu. Multumesc!

    • Lica spune:

      Nu conteaza câte de accentuată sau ștearsa este a doua liniuța. E mai puțin vizibila din cauza ca aveți un termen mic, dar o data ce a apărut, fie cât de slaba, FELICITĂRI, SUNTEȚI ÎNSĂRCINATĂ !

    • Roxana spune:

      Si eu la fel am facut testu si la fel imi apare

  • Anonim spune:

    3 teste făcute în diferite zile , iesite negativ ,menstruatia nu este regulată dar testele au fost făcute de la ultimul act sexual la a 28 a zi , ultimul test a fost chiar barza ultrasesibil rezultat corect ?

  • Pamela spune:

    Buna ziua! Imi doresc copil foarte mult si am avut cm ultimul pe 23 dec. 2018 dupa care am luat 5 zile de clostilbegyt si pe 19 trebuie sa imi vina cm. Am făcut dimineata la ora 5 si 10 un test dar a iesit negativ dar din greșală am încurcat si am pus urina in caseta unde indică daca esti sau nu gravida si pe urmă am pus unde indică urina. E posibil sa iti dea eroare daca am pus gresit sau l-am facut prea de dimineata. Ne dorim foarte mult acest copil si nu stiu ce sa fac sa il repet sau sa astept sa imi vina cm. Mentionez ca am fost la control pt a face foliculometria si a iesit ca pe data de 11 am avut ovulatie.

  • Maia spune:

    Salut , am si eu o nelamurire , daca ma poate ajuta cineva , pe data de 10.10.2018 am avut ciclu , care a durat 5 zile , iar pe data de 18 am avut contact neprotejat , e posibil sa fi ramas insarcinata , mentionez ca am facut un test de sarcina pe data de 22 care a iesit negativ , cred ca a fost prea devreme.

  • Abcd spune:

    Buna ziua! Dacă perioada ovulației a fost 06 -10 Octombrie , iar contactul sexual a fost pe data de 12Octombrie, exista vreo șansa de sarcina? ( îmi doresc) … ciclul îmi este regulat. mulțumesc

    • anonymous spune:

      buna ziua am si eu o intrebare daca ma poate lamuri cineva. ultimul ciclu a fost pe 10 feb regulat la 28 max 29 de zile. in data de 3 martie am avut contact neprotejat si a ejaculat inauntru. maine este a doua zi de intarziere a ciclului si testul este negativ. sunt sanse sa fi ramas insarcinata si sa arate testul pozitiv mai tarziu ? va multumesc frumos .

    • Rrrr spune:

      Buna, pe data de 28 mai mi-a venit menstruația, a durat 3 zile. Iar in 8 Iunie am avut contact sexual neprotejat, doua numere. Este șansa sa fi rămas însărcinată?

    • Vio. spune:

      Buna am o problema mia întârziat cicul 9zile. Am făcut 3 teste in zile diferite toate au iesit negative… ma puteti ajuta si pe mine…multumesc frumos.

  • Alina spune:

    Bună ziua ….mi-am facut insamantare artificială si dupa 8 zile mi-am facut test de sânge și mi-a iesit hcg-ul…14.4 pozitiv….eu am uitat ca am luat injecție cu gonadotropina la insamantare….am repetat testul si hcg-ul a scazut la 5…e posibil totusi sa fiu însărcinată sau scăzând hcg a fost testul pozitiv de la injecție….menstruatia doar peste o saptamana trebuie să îmi vină…hcg-ul mai poate creste între timp?

  • Mry spune:

    Am facut testu a 11zi de la contact neprotezat si ejaculat in mine a iesit negativ ,ciclu trebuie sa-mi vina peste 2 săptămâni mentionez ciclu îmi vine cam la 35 zile oare este prea devreme este posibil sa se schimbe zezultatu?

  • Mry spune:

    Buna am avut contac neprotezat acu 11zile a ejaculat in mine azi dimineata am facut un test barză ultra sensibil si a iesit negativ pot fi însărcinată ?

Lasă un comentariu


Adresa de email este confidentială și nu va apărea pe site