Am mers la Muzeul Abandonului și am aflat cum primeau nume copiii nimănui, dar și ce implicații a avut Michael Jackson la nivelul celei mai mari instituții destinate orfanilor
Răscolind frunzele moarte de pe Kiseleff, merg în sincron cu prietena mea, încercând să ne imaginăm, fiecare, cam ce ar putea găzdui un Muzeu al Abandonului. Înaintăm în tăcere.
Mie îmi vin în minte hăinuțe, jucării și cărticele. Nu știu de unde s-a născut asocierea… Tot amestecând frunzele cu pașii mei, o întreb pe ea, la un moment dat, dacă ar putea fi vorba de un copil orfan, care s-a gândit să documenteze, la maturitate, toată povestea acestui loc. Să fi făcut-o, așa, ca un tribut adus tuturor destinelor împietrite de timpuriu?
Rămânem pe gânduri până ajungem în fața fostului Leagăn de Copii Sf. Ecaterina. Are porțile deschise. Și, până să intrăm în curte, prietena mea îmi zice: „Știi? Cred că locul ăsta a mai funcționat până prin 2000. Mama mi-a povestit câte deva. Când trecea pe-aici, îi vedea pe copii, iar unii din ei plângeau și strigau ținându-se de gard, pentru că îi confundau pe trecători cu părinții din amintirile lor…”
Copiii atârnau de gard… Amintirile lor firave atârnau și ele de orice ultim semn întipărit pe retinele lor mici. O culoare de păr, o haină, o pereche de încălțări, orice nălucire arunca sute de suflete abandonate în prăpastia unor doruri nesfârșite. Doruri, de nevindecat într-o viață de om…
Cinci registre ale arhivei DGSAPC Sector 1 și sute de povești
Informații făcute publice pentru prima dată în 119 ani
Luna aceasta, Muzeul Abandonului a găzduit o expoziție tulburătoare, într-o clădire simbolică din Capitală. Este vorba despre locul în care a funcționat fostul Leagăn de Copii Sf. Ecaterina. Ideea proiectului a pornit de la documentele păstrate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 1, după ce în cinci registre din arhivă s-au găsit date relevante despre copiii orfani avuți în evidență între anii 1903-1948. În cadrul expoziției, informațiile au făcute publice pentru prima dată în istorie.
Leagănul de Copii Sf. Ecaterina și Căminul Spital Sighet, Rai vs. Iad
Vizitatorii au avut posibilitatea să ajungă în spațiul istoric al fostului Leagăn de Copii Sf. Ecaterina, situat în zona Arcul de Triumf. Proiectul a inclus, însă, și o abordare virtuală. Participanții au putut călători, în timp, cu ajutorul unei aplicații. O pereche de ochelari virtuali și două manete tip joystick făceau posibilă și vizitarea Căminului Spital Sighet– un loc de tristă amintire pentru România ultimilor 50 de ani.
Cele două experiențe aveau să vorbească, pe rând, despre două momente de răscruce în ceea ce privește istoria fenomenului abandonului, în două epoci diferite pe care le-a traversat țara noastră.
În timp ce, la începutul înfloritor al secolului XX, Leagănul de Copii Sf. Ecaterina a marcat fundamentarea instituției de protecție a copilului, Căminul Spital Sighet avea să arate latura dezumanizantă a unei instituții de stat, care nu numai că nu i-a ocrotit pe copiii nimănui, dar i-a și condamnat la un trai plin de chinuri și suferințe.
Leagănul de Copii Sfânta Ecaterina
Documentele atestă faptul că Leagănul Sf. Ecaterina a fost înființat de soția primului ministru conservator, Gheorghe Grigore Cantacuzino, cunoscut și drept Nababul. Instituția a fost inaugurată în anul 1897, pe 25 noiembrie, iar întreg sistemul de organizare al acestui leagăn a fost unul din cele mai vizionare pentru Europa acelor vremuri.
În 1900 a primit medalia de aur la Expoziția Internațională de la Paris, iar în 1929 devenea singura instituție din România afiliată Uniunii Internaționale de Protecție a Copilului de la Geneva.
La finalul Primului Război Mondial numărul copiilor din Leagănul Sf. Ecaterina ajunsese la aproape trei mii.
„Pentru copiii fără mamă, de la o mamă fără copil…”
Leagănul mai ascunde, însă, o poveste legată chiar de înființarea sa. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei Cantacuzino, care a încercat, prin ajutorul oferit copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea unicei sale fiice. Micuța Ecaterina Olimpia Georgeta, rezultată din căsătoria Irinei cu Radu Kretzulescu, avea să fie smulsă din brațele mamei sale, copila fiind răpită la vârsta de trei ani și dusă în străinătate de tatăl ei.
Irina s-a recăsătorit, ulterior, cu Niculae Ghica, cu care a avut patru copii. La nașterea celui din urmă, femeia a murit de embolie, la doar 36 de ani. După ce a aflat de vestea morții Irinei, Radu Kretzulescu, primul său soț, a scris către familia acesteia: „Nu mai am de ce să mă răzbun. Puteți să vă duceți să vă căutați nepoata…”.
Prințesa Ecaterina Olimipa Georgeta a fost găsită doi ani mai târziu, în 1908, și readusă în România. Aici, a fost crescută de Ecaterina, bunica maternă și de bunicul matern, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino, supranumit Nababul, fost prim-ministru al României.
În 1914, fata s-a căsătorit cu prințul Constantin Caradja, dedicându-se activităților caritabile, dar în special Leagănului Sf. Ecaterina. Înființat de mama sa, cu scopul de a-i alina durerea separării de propria-i copilă, la finalul Primului Război Mondial, leagănul ajunsese să adăpostească peste trei mii de suflete.
Capela din incinta complexului Sf. Ecaterina încă păstrează inscripția semnată de mama Prințesei Caradja, care nu a reușit să-și revadă fiica, înainte de dispariția sa timpurie: „Pentru copiii fără mamă, de la o mamă fără copil…”
Michael Jackson și Ecaterina Caradja, acte de caritate și sprijin pentru orfani
După instaurarea regimului comunist în țară, orfelinatele și fundația Ecaterinei au fost naționalizate. Prințesa Ecaterina Caradja a fost nevoită să părăsească, din nou, România, stabilindu-se în America. A locuit în State mai bine de 35 de ani, continuându-și, însă, munca de caritate.
După căderea regimului, Ecaterina Caradja s-a întors acasă, alegându-și reședința în vechiul orfelinat, Leagănul Sf. Ecaterina. La 99 de ani, îl primea în vizită, chiar în locuința sa, pe fenomenul muzicii pop, Michael Jackson. Cu prilejul vizitei sale în România, artistul strânsese fonduri cu scopul de a sprijini acest așezământ.
Ecaterina Caradja s-a stins la 100 de ani, pe 26 mai 1993.
Alte câteva curiozități culese de pe cele 18 panouri muzeale expuse
Prima creșă din București, la locul de muncă al mamelor
Prima cresă din București a fost înființată la 1892, la Manufactura de Tutun. Acolo a fost creat un spațiu în care mamele angajate își puteau lăsa copiii în timpul programului de lucru.
Cea mai veche grădiniță, un proiect filantropic
Cea mai veche grădiniță a fost înființată la 1873 și se găsea sub denumirea de Grădina de Copii. Era situată pe strada Puțul cu Plopi, din Capitală. Instituiția era susținută de o asociatiune de dame filantropice. Avea cantină școlară și găzduia 125 de copii.
Deschizători de drumuri. Primul curs de puericultură din Europa
Am fost pionieri în puericultură. Puericultura este acea ramură a medicinei care se ocupă cu metodele și mijloacele de creștere și de dezvoltare armonioasă a copiilor în primii ani de viață.
La 1935, se înființa, în România, prima catedră de peuricultură, unică în Europa la acea vreme.
Ce stigmat purtau copiii care nu se nășteau într-un cuplu format din soț-soție
Copiii din flori
Copilul din flori era copilul născut în afara unei căsătorii, un copil nelegitim, în cazul căruia, însă, ambii părinți puteau fi identificați cu nume și prenume.
Copiii întunecați
Copiii întunecati erau copiii cărora nu li se cunoștea tatăl. De obicei, ei erau crescuți în familia mamei. Un copil întunecat era văzut ca un proscris în societate, purtând acest stigmat toată viața sa.
Copiii de suflet
Luarea unui copil de suflet a precedat, practic, procedura de adopție, greu integrată în legislație abia după anul 1900. Potrivit scrierilor vremii, părinții care luau un copil de suflet erau obligați să-i asigure acestuia hrana și creșterea, neavând dreptul ca la bătrânețe să-i ceară vreun ajutor. Spre deosebire de copiii de suflet, copiii născuți și crescuți în familiile lor aveau obligația, prin lege, să-și întrețină părinții ajunși la bătrânețe.
Copiii abandonați la Leagăn
Când părintele nu își mai putea îngriji copilul alegea de bună voie să îl lase la leagăn, adică să îl abandoneze. Uneori, copilul era preluat împreună cu mama sa, ea devenind, astfel, doică. Acest lucru presupunea ca femeia să-i alăptăze și pe alți copii din leagăn.
Copiii găsiți prin oraș sau copiii care purtau în numele lor pecetea abandonului
În registrele vremii, în dreptul semnalmentelor acestor copii scria: găsit/găsită. Vorbim despre acei copii abandonați în diferite locuri din oraș, precum grădini sau parcuri. Nu se cunoștea prea multe informații. În cazul lor, identitatea familială era înlocuită cu un nume dictat de locul în care fuseseră abandonați, ori alegerea era făcută chiar la inspirația funcționarului public, care întocmea actul de naștere. Cel mai frecvent nume atribuit era Lepădatu, transmis din generație în generație până în zilele noastre. Potrivit dicționarului, cuvântul lepădat are sensuri precum: părăsit de mamă, abandonat, aruncat ca inutil, avortat. Alte nume atribuite în aceleași circumstanțe mai erau cele precum: Grădinescu, Frunză, Arbore, Mărăcine, Mărgineanu sau Negrea (cel din urmă fiind inspirat din expresia copiii întunecați, ai căror tați erau complet necunoscuți).
De la moștenire, la misiune și merit
Documentele descoperite în cadrul DGASPC Sector 1 și păstrate până în prezent vor permite, în anii următori, extinderea unor cercetări amănunțite pentru înțelegerea abandonului în evoluția sa socială și cultură, de-a lungul istoriei țării noastre.
Muzeul Abandonului a fost distins în anul 2022 la Gala Premiilor Administrației Fondului Cultural Național (AFCN) cu Premiul pentru Incluziune Socială și Dialog Intercultural și la Gala Societății Civile cu trei Premii I la secțiunile: Artă și Cultură, Impact Social, Campanii de comunicare pe teme sociale.
Sursă articol: https://muzeulabandonului.ro/