Proceduri cosmetice de evitat în sarcină
29 iunie 2023Cât durează până rămân însărcinată
3 iulie 2023Probabil, cea mai întâlnită neliniște în rândul cuplurilor care așteaptă un copil este ca nu cumva, în timpul actului sexual, să producă vreun disconfort bebelușului. Viitorii părinți sunt preocupați de gândul de a nu a afecta în vreun fel bebelușul sau sarcina. Medicii vin, însă, cu vești bune: în mod normal, acest risc nu există. Este imposibil, din punct de vedere anatomic, să fie lovit sau atins de penis. Află cu Barza mai multe informații privind mituri despre sexul în sarcină, ce e permis și ce nu.
Ce se întâmplă, de fapt, atunci când faci sex în timpul sarcinii
Este bine să știi, de la bun început, că bebelușul este bine protejat în uter, el fiind flancat de mușchii uterini și de lichidul amniotic.
Fătul nu e deranjat de efortul fizic pe care îl depune mama
… dimpotrivă, e liniștit, pentru că în timpul sexului e legănat în burtică, în lichidul amniotic.
Ritmul cardiac al lui bebe crește când mami e pe val
… dar revine repede la normal, iar aceste fluctuații nu-i fac rău.
Când mama ajunge la orgasm, uterul se contractă, fapt ce produce o oarecare presiune
… dar nu până într-acolo încât să declanșeze contracțiile nașterii (mai ales dacă nu ești aproape de termen).
Chiar dacă, după orgasm, vei simți copilul mișcându-se, acest lucru nu reprezintă un motiv de îngrijorare. Pulsul tău crescut îl inviorează și pe el. Asta nu înseamnă că este deranjat sau că s-a prins de ceea ce fac părinții.
Referitor la orgasm, trebuie precizat că, în condițiile unei sarcini sănătoase, contracțiile aferente orgasmului sunt inofensive. Riscul de a provoca avort spontan este foarte redus, iar sexul, chiar dacă are loc spre final de sarcină, e foarte puțin probabil să inducă travaliul.
Bebe stă protejat în săculețul amniotic
… așa că niciun „rău” nu poate ajunge la el.
Care sunt pozițiile sexuale favorabile unei gravide
Este important să-ți asiguri confortul în timpul actului sexual. E indicat să alegi pozițiile mai puțin solicitante pentru abdomenul tău și pentru spate. Astfel, te poți bucura de o activitate sexuală lipsită de griji.
Sexul pe timpul sarcinii nu provoacă avort spontan
În majoritatea cazurilor, relațiile sexuale în timpul sarcinii sunt sigure și nu reprezintă un risc pentru tine sau pentru copilul nenăscut.
Când se întâmplă, totuși, ca o femeie să se confrunte cu un avort spontan în primele faze ale sarcinii, cauzele sunt, de obicei, de natură genetică (anomalii cromozomiale) și, deci, nu o urmare a unui act sexual.
Conform unui studiu apărut în publicația de specialitate The Canadian Medical Association Journal, riscurile asociate sexului în timpul sarcinii sunt foarte puține și apar doar în cazuri deosebite, când sarcina prezintă, deja, unele probleme.
Când poate deveni sexul contraindicat gravidei
Este important să abordezi cu medicul tău acest subiect, deoarece fiecare sarcină poate avea particularitățile sale.
În anumite situații, medicul îți poate recomanda abstinența sexuală sau restricții în ceea ce privește pozițiile sau activitățile sexuale. Se poate întâmpla acest lucru, în cazul unor complicații, precum:
- placenta previa;
- risc de naștere prematură;
- sângerare vaginală;
- alți factori de risc.
În concluzie, poți să ai relații sexuale în timpul sarcinii, dacă nu există contraindicații medicale sau complicații specifice în cazul tău. Pentru a afla mai multe despre subiect, te invităm să citești și articolul Sexul în timpul sarcinii. Benefic sau contraindicat?