Întrebări frecvente: Testul de sarcină Barza Ultrasensibil

test-sarcina

1. Ce este hCG?
Gonadotropina corionică umană este un hormon produs de placentă, la scurt timp după concepție.

2. Cum funcționează Testul de sarcină Barza Ultrasensibil?
Testul Barza Ultrasensibil conține reactivi specifici care detectează chiar și un nivel foarte scăzut de hCG (10 MIU/ml) în urină. Atunci când urina intră în contact cu reactivul benzii de testare, apare o linie în zona de control (C) dacă nu sunteți însarcinată şi două linii, dacă sunteți însărcinată. Cu ajutorul Testului de sarcină Barza Ultrasensibil poate fi depistată și sarcina extrauterină.

3. Când pot face testul?
Testul de sarcină Barza Ultrasensibil poate fi utilizat cu 5 zile înainte de data probabilă a următoarei menstruații.

4. Mă pot testa în orice moment al zilei?
Testul poate fi efectuat în orice moment al zilei, însă țineți cont că prima urină de dimineață conține cel mai ridicat nivel de hCG.

5. Ce factori pot influența rezultatul?
Medicamentele care conțin hCG pot determina un rezultat fals-pozitiv. Contraceptivele, antibioticele și consumul de alcool nu influențează precizia testului. Un rezultat fals-negativ poate să apară în cazul în care se testează o urină prea diluată sau dacă testarea se face prea devreme. În acest caz, vă recomandăm să faceți un nou Test Barza după câteva zile, utilizând prima urină de dimineață.

6. Ce trebuie să fac dacă rezultatul este pozitiv?
Dacă testul indică un rezultat pozitiv, înseamnă că a fost detectat un nivel ridicat de hCG în urină care indică faptul că sunteți însărcinată. În acest caz, trebuie să consultați medicul pentru confirmarea rezultatului și stabilirea următorilor pași.

7. Ce trebuie să fac dacă rezultatul este negativ?
În această situație, fie este posibil să nu fiți însărcinată, fie testul a fost făcut prea devreme. Dacă nu aveți menstruație în termen de 7 zile, trebuie să faceți un nou test de sarcină Barza. Este posibil ca nivelul de hormon să fi fost prea scăzut pentru a vă oferi un rezultat pozitiv. Dacă următorul test va indica tot un rezultat negativ și menstruația nu a început, trebuie să consultați medicul.

8. Ce trebuie să fac dacă nu apare linia de control (C)?
În cazul în care nu apare linia de control (C) în max. 5 minute de la efectuarea testului, rezultatul este invalid. Trebuie să repetați testarea!

9. Am un ciclu menstrual neregulat. Cum știu când e momentul potrivit să-mi fac testul?
Trebuie să vă testati luând în calcul cel mai lung ciclu din ultimele luni. Dacă rezultatul este negativ, testarea trebuie repetată după 48 de ore.

10. Cum interpretez rezultatul dacă apar două linii cu intensitate diferită?
Prezența a două linii indică un rezultat pozitiv, indiferent de intensitatea culorii lor.

2 Comentarii pentru “Întrebări frecvente: Testul de sarcină Barza Ultrasensibil”

  • Alexandra spune:

    In cazul in care linia iese albastru intens atunci cum e testul?pozitiv?

  • Diana spune:

    Am avut menstruație pe data de 30 mai a durat fix 8 zile nu mi-a venit inca desi suntem deja pe 24 iunie si începând de astăzi mai sunt fix 7 zile timp in care sa mai vina sau nu am făcut 3 teste de sarcina in zile diferite si la toate au au ieșit ca nu sunt însărcinată ce ar trebui sa fac????

Lasă un comentariu


Adresa de email este confidentială și nu va apărea pe site