Hormonul hCG sau, așa cum mai este cunoscut în limbaj medical, gonadotropina corionică umană, poate fi detectat, în mod normal, cu ajutorul unui simplu test pe bază de urină, încă dinainte de venirea menstruației. În unele cazuri însă, poate dura chiar și câteva zile de la întârzierea menstruației până când acest hormon atinge un nivel suficient de înalt, pentru a putea fi depistat. Află cu Barza cum anume și cât de devreme poți depista prezența hCG, hormonul sarcinii, în organismul tău!
Hormonul hCG joacă un rol esențial, ajutând sarcina să crească până în al doilea trimestru. În această perioadă, placenta devine suficient de bine dezvoltată încât să poată prelua complet buna desfășurare a sarcinii. În același timp, este un element-cheie în formarea testiculelor, dacă bebelușul va fi băiețel, precum și în secreția de estrogen.
Hormonul hCG este responsabil, totodată, de o bună parte din schimbările prin care noi, femeile, trecem atunci când așteptăm Barza. Emoțiile pozitive, stările de neliniște, grețurile matinale sunt declanșate de acest hormon.
Dacă ați avut probleme de fertilitate sau ați suferit un avort spontan, nivelul de hCG va trebui verificat frecvent la începutul sarcinii. Recomandat este să îl verificați de două sau trei ori pe săptămână, prin prelevarea unor probe de sânge.
În mod normal, acest hormon își dublează concentrația într-un interval de două-trei zile și crește constant până ajunge la nivelul optim dezvoltării unei sarcini normale.
Dacă medicul va constata o creștere lentă sau insuficientă, e posibil ca sarcina să nu progreseze dincolo de primul trimestru. Atunci când valorile hCG sunt de până la trei ori mai mari, înseamnă că bucuria va fi dublă: se anunță o sarcină gemelară!
Nivelul de hCG, hormonul sarcinii, mai poate fi detectat și cu ajutorul unui test de sânge la, aproximativ, 11 zile după concepție, dar și cu ajutorul unui test de urina la 12 -14 zile după concepție. Barza are vești bune! Nu trebuie să aștepți atât, dacă îți dorești să afli mai repede. Testul Barza Ultrasensibil poate fi utilizat chiar cu 5 zile înainte de data probabilă a următoarei menstruații.
Trebuie, totuși, să aveți în vedere următorul aspect: dacă utilizați testul înainte de ziua în care așteptați menstruația și obtineți un rezultat negativ, este posibil ca nivelul de hormon să nu fie suficient de ridicat pentru a fi detectat. În acest caz, repetați testarea după câteva zile.
Atunci când sarcina se instalează, apare și hormonul hCG. Acesta oprește ovulația și confirmă, totodată, concepția. Pentru depistarea acestui hormon, poți utiliza fie un Test de sarcină Barza clasic, fie unul Ultrasensibil, fie Testul de sarcină din Sânge.
Testul Barza Clasic depistează rapid prezența hormonului de sarcină în urină, încă din prima zi de întârziere a ciclului menstrual.
Dacă ești, însă, nerăbdatoare, poți folosi Testul Barza Ultrasensibil. Acesta detectează chiar și un nivel foarte scăzut de hCG în urină, de numai 10 mIU/m. Astfel, este posibilă depistarea sarcinii cu cinci zile înainte de data probabilă a următoarei menstruații.
În cazul în care ai nevoie să obții o confirmare în plus, testul de sarcină din sânge poate fi o alegere inspirată. Indică prezența unei sarcini, încă din primele zile de la implantare.
41 Comments
mega зеркало рабочее – megasb сайт, mega зеркало рабочее
Лучший чит Valorant – лучший приватный чит, приватный чит
хайп монитор – Хайп сайты, заработок на хайпах
анализ кровь месячный сдавать – сдать анализы в пензе, какую мочу сдавать на анализ
Новейшие разработки ИИ
Find Android – How to Find Phone by IMEI, Search for lost phone by IMEI code online
Recover a WeChat Account – WeChat Location Tracker App, WeChat Pay Hack and Tracking App
Identify a location via Viber – Reliable Way to Crack Viber Geolocation and Determine Location, An app for hacking Viber account messages
App for Hacking Telegram Correspondence – App for Hacking Telegram Correspondence, Recover Deleted Messages in Telegram
Find a Device – Track a Phone Number, Device Geolocation
Reliable way to How to Hack Instagram Account – Following another Person on Instagram, Following another Person on Instagram
Recover Deleted Messages in Messenger online – Facebook Messenger Hacking App Online, GPS Data Tracking via Facebook Messenger App
Hack Facebook Messenger Profile Message History – Facebook Messenger app for tracking Stories, Facebook User location
Hack WhatsApp account by phone number – Hacking Facebook Messenger, Hacking Skype
Best Phone Hack Instagram Spy App – Instagram Track Correspondence in Direct, Instagram Track Correspondence in Direct
Facebook Tracking – Read someone else’s Facebook chat messages, Remote Hack location Facebook Online
Hack Gmail account – Email hacking – device messages, Hack ICloud Mail
Ultimate US road trip to 48 states – Road trip across the lower 48 states, Epic road trip through all 48 states
кракен сайт – krmp, k2web
Cross-country road trip to all 48 states – White water rafting locations, Boston city guide
Nevada tourist attractions – San Francisco city guide, 48 state road trip blog
you can find out more https://healthcesta.com/
helpful resources https://healthcesta.com/
have a peek at these guys https://pharmanatur.store/
why not try these out https://promolite.space/
learn this here now https://hotevershop.com/
official website https://herbalfree.space/
форум solaris darknet – рабочая ссылка на площадку солярис, сайты онион солярис
доктор рипер – ссылка солярис онион зеркала, солярис онион магазин
солярис onion ссылка – солярис сайт даркнет войти, солярис онион магазин ссылка
darkside tor – darkside tor, как зайти в даркнет с телефона
solaris зеркало даркнет – сайт солярис даркнет, solaris onion
вулкан зеркало – вулкан россия игровые автоматы, вулкан россия мобильная версия
blacksprut анонимная – blacksprut sc, blacksprut com ссылка
bitcoin blender – mix bitcoins, invest bitcoin
clear bitcoin – crypto mixer review, cryptomixer
сервис обмена биткоинов – обмен денег на биткоины, курс обмена биткоина
Оземпик 3 мл купить – лекарство дулаглутид, семаглутид уколы цена
skin changer dowmload – gta online mod menu, skin changer
Framework Ventures Portfolio – Oxbull projects list, gala crypto coin price
памятники в могилеве адреса – памятник на могилу могилев, памятники могилев гранит