În urmă cu aproape un secol, în 1923, la Washington D.C., se înființa un club american antiflirt. Publicațiile vremii au preluat numaidecât știrea despre mișcarea revoluționară, care promitea să-i pună la punct pe șoferii de ocazie, care le făceau avansuri ofensatoare femeilor. Washington Evening Star titra pe prima pagină că doamnele și domnișoarele s-au săturat să fie hărțuite în public, claxonate, fluierate, complimentate vulgar, așa că s-au decis să ia măsuri pentru siguranța lor. Curentul puternic a dispărut din atenția presei abia spre sfârșitul anilor ’30.
Președinta clubului a fost Alice Reghly, iar prin acțiunile sale a urmărit ca femeile să-și ajusteze comportamentele și atitudinile, ca să nu lase loc interpretărilor. Esențial era ca ele să nu dea apă la moară, iar asociația se mobiliza cu noi și noi forțe să educe și opinia publică în această direcție. Grupul își propunea, totodată, să aibă propriul consilier juridic, care să se lupte în instanță pentru rezolvarea cazurilor de hărțuire, în favoarea victimelor femei.
În mod evident, avântul avangardist al președintei de grup și-a atras și critici. Controversele vremii s-au învârtit în jurul mai multor posibile justificări pentru poziția (aversiunea) pe care Alice o avea față de bărbați, iar speculanții nu au exclus nici intersele de ordin financiar. Vom afla, în următoarele rânduri, cum și de ce Anti-Furt Club a intrat în atenția întregii lumi drept un business gândit până în cel mai mic detaliu.
Șopârla împunsă cu un ac a scris istorie
Organizația s-a închegat pe fondul crizei de după Primul Război Mondial, într-un context în care șoferii au fost încurajați să transporte, la nevoie, cetățenii care voiau să ajungă în locuri în care nu puteau merge pe jos sau cu autobuzul. Noua tendință a făcut ca femeile să se urce în mașinile unor bărbați străini care nu de puține ori săreau calul, ofertându-le pe acestea cu alte plimbări spontane, neplanificate, pline de suspans și surprize.
Zece doamne curajoase, membre fondatoare, s-au gândit să pună bazele unei organizații care avea să le sprijine pe suratele lor din US, într-o perioadă în care societatea nu acorda femeii respectul cuvenit, puterea acesteia fiind una extrem de limitată. O fotografie-document amintește de un fenomen care a făcut valuri uriașe în timpuri în care bărbații aveau un statut privilegiat. Cele zece membre au fost surprinse cocoțate pe balustrada unei case, la întâlnirea inaugurală. Pentru poză, acestea s-au aliniat purtând un simbol-manifest: o panglică de miss pe care au scris Anti-Flirt Club.
După inaugurare, oricine putea primi calitatea de membru. Acesta era voluntară și nu presupunea cotizații, însă fiecare nou membru se obliga, prin afiliere, să aducă alte cinci persoane în sânul organizației care a luptat ca flirtul să piară din State.
Sloganul clubului era Închisoarea Flirtului, iar simbolul înfățișa o șopârlă împunsă cu un ac de pălărie. Reprezentarea are o poveste sugestivă. Șopârla de lounge era o expresie apărută pentru prima dată în 1912, atribuită muzicienilor care cântau în saloane. Aceștia erau bine îmbrăcați și erau recunoscuți pentru farmecul lor înșelător. Eticheta îi recomanda drept niște vânători de fuste, care își afișau intențiile amoroase într-un mod agresiv, întreținând relații scurte cu diverse femei.
Zece reguli de aur de la zece femei curajoase
Grupul a demarat chiar și o campanie pentru a descuraja flirtul. Aceasta a fost inițiată la 4 martie, 1923. Femeile din club au împărțit, pe stradă, pliante și nasturi, la debutul a ceea ce avea să poarte numele de Săptămâna Antiflirt.
Clubul enunțase zece reguli clare, pe care membrele aveau îndatorirea să le respecte cu strictețe, așa încât să-i descurajeze pe Casanova de la volan. Aceste principii puteau trece, cu ușurință, drept sfaturi utile în viață:
- Nu flirta. Cei care flirtează în grabă regretă asta în timpul liber;
- Nu accepta cursele șoferilor care îți fac ochi dulci (mulți nu au doar intenția de a te scuti de mersul pe jos);
- Evitați schimbul de priviri cu subînțeles, ochii au fost creați pentru lucruri mai demne;
- Nu ieși cu bărbați pe care nu îi cunoști (aceștia s-ar putea să fie căsătoriți, ceea ce crește riscul unei păruieli);
- Nu faceți cu ochiul (simplul fluturat de gene al unor ochi poate stârni lacrimi în ceilalți);
- Păstrați zâmbetele pentru oamenii pe care îi cunoașteți. Nu zâmbiți străinilor care încearcă să flirteze;
- Nu colecționați toți bărbații pe care îi puteți obține. Flirtând cu mai mulți, îl puteți pierde pe cel care contează;
- Nu vă lăsați pradă aparențelor și nu vă îndrăgostiți de mâncătorul simandicos de prăjituri, aurul neșlefuit al unui bărbat adevărat valorează mai mult decât luciul unei șopârle;
- Nu lăsați bărbații mai în vârstă să flirteze din priviri sau să vă atingă pe umeri, cu aparentă grijă părintească. Aceștia sunt cei care uită repede că vă pot fi tați;
- Nu ignora bărbatul care îți inspiră siguranță, în timp ce flirtezi cu un altul, necunoscut. Când te întorci la cel dintâi, s-ar putea să nu-l mai găsești disponibil pentru tine.
Flirtul, între delict și artă sau despre cum se vând azi niște chiloți de succes
Clubul a făcut istorie și a devenit subiectul multor materiale de presă. Nici academicii nu au rămas indiferenți în fața acestui fenomen fără precedent. Popularitatea de care s-a bucurat mișcarea avea să atragă și susținere politică. În toți anii de glorie, mai mulți demnitari afiliați curentului au încercat să adopte o legislație care să claseze flirtul drept delict, însă acestea au fost fără succes.
În spatele demersului educativ, care își propunea să le învețe pe femei să se protejeze, a stat, se pare, o strategie ingenioasă pentru reclama filmului The Flirt, care avea să pună în lumină faptul că flirtul poate fi inofensiv, atât timp cât el nu este inițiat din egoism, cu scopul de a produce neplăceri sau suferință. Personajul principal era o puștoaică obișnuită să calce pe cadavre și să obțină tot ce își dorea, simplu: flirtând.
The Flirt a rulat la Teatrul Rialto din New York, după ce a încercat să profite din plin de notorietatea clubului. Pe 23 decembrie 1922, în ziarul Times apărea o publicitate cu un mesaj provocator, lansat cu scopul de a stârni curiozitatea: Cruciații Anti-Flirt. Nu știți cealaltă jumătate de adevăr.
Puțină lume a știut că însăși președinta grupului, Alice Reighly, a lucrat la Interstate Film Corp, împreună cu un alt membru din Anti-Flirt, ceea ce întărește ideea unei promovări de manual. Analiștii au fost de părere că marketing-ul acestui film a inspirat industria să rescrie istoria vânzării de producții.
După mai bine de un deceniu de controverse naționale, singura entitate care mai poartă azi numele Anti-Flirt este o companie de lenjerie intimă din Franța, care propune și modele extrem de fanteziste și provocatoare. Ironia sorții!
Surse articol: