Mitologia românească abundă de crezuri și superstiții, iar pe unele sigur le-ai auzit și tu, mai ales dacă ai copilărit la țară. Așteptarea unui prunc o arunca, deseori, pe gravidă în gurile aprige ale înaintașelor mame, care taxau orice abatere.
Bunicile și străbunicile noastre moșteneau un set de reguli, care variau în funcție de zona geografică, și pe care le respectau cu sfințenie, din dorința de a aduce pe lume copii sănătoși și frumoși.
Judecând după cât de multe interdicții aveau gravidele, cu greu ne putem imagina astăzi cam cum decurgeau viețile lor prin gospodării. Iată lista celor mai comune temeri pe care le aveau femeile însărcinate:
– să nu mănânce fructe îngemănate, că va avea gemeni, nici colaci lipiți în cuptor, nici alune cu doi sâmburi, că va păți la fel;
– să nu culeagă surcele în poală, că iese copilul cu pete;
– să nu culeagă în poala surcele ieșite la rândea, căci copilul va fi creț;
– să nu stea să se treacă peste dânsa când se odihnește la umbră, ori când toarce-n prag, căci va avea copilul buricul strâns după grumaz;
– să nu-si descalțe bărbatul și să nu descalțe pe nimeni altcineva, că nu va putea naște până nu va bea apă din opinca sau cizma aceluia;
– să nu sufle în foc, că va avea copilul limba legată;
– să nu mănânce fasole păstăi, că-i va fi copilul prostănac;
– să nu mănânce carne netăiată, că i se va prinde limba copilului;
– să nu mănânce borș umplut în zi de sec, că va da copilul în bubușoare roșii, numite focuri;
– să nu fure nici din poftă vreun fruct sau altceva de-ale mâncării și să nu-și puie mâna pe obraz sau pe corp, că în același loc va avea copilul ei semne roșii ca para focului;
– să nu se uite la mort când îl întâlnește, ca să nu capete copilul fața albă și palidă ca de mort;
– să nu dea cu piciorul în câine, pentru că îi va fi copilul câinos la suflet;
– nici în mâță să nu dea, că atunci va fi păros la trup;
– să nu se odihnească pe un sac, fiindcă va naște greu, și nici pe treptele unei scări să nu stea, din aceeași pricină;
– să nu-și înnoade pletele, că va face copil peltic;
– să nu-și puie floare la brâu, că îi va ieși copilul cu semne;
– să nu cunune, că leapădă copilul;
– să nu ascundă că a purces grea, dacă e întrebată, că la fel va păți;
– să nu se uite lung la oameni sluți sau pociți, că va transmite copilului defectul;
– să nu se scalde în apă fierbinte, că va face copilul desfrânat și neliniștit;
– să nu puie covata cu gura în jos, că moare copilul;
– să nu îi usuce lucrurile la soare, că se pârlește copilul.
Ce făceau femeile ca să rămână însărcinate
La vremea la care aceste credințe populare aveau mare trecere, tinerele își doreau să aducă pe lume cât mai mulți copii, pentru că acesta era considerat semn al binecuvântării divine.
Femeia care nu reușea să aibă copii se numea stearpă și era compătimită de întreaga comunitate, dar era văzută rău, mai ales, de bărbatul său. Stâlpul familiei se preocupa ca neamul său să se perpetueze, ori fără urmași acesta ar fi fost suspus pierii. Lumea credea că neputința de a face copii era, de fapt, o pedeapsă de la Dumnezeu, din cauza comiterii unor păcate grele. Din această pricină, dacă nu reușeai să rămâi însărcinată, urmai toate îndemnurile femeilor trecute prin viață, ca să nu riști să te lase bărbatul și să-și caute pe alta, zămislitoare de prunci zdraveni, care să ducă numele mai departe.
Ca să rămâi grea, după cum se zicea din bătrâni, trebuia, mai întâi de toate, să te rogi, să ții toate posturile, să dai liturghii, acatiste și lumânări bisericilor, și să-ți citească preotul anumite rugăciuni.
O credință răspândită printre femei mai era aceea că, dacă posteai și nu lucrai în ziua de vineri, Sfânta Vineri îți putea îndeplini cele mai arzătoare dorințe.
Sursă articol: Mitologie românească, Marcel Olinescu